BUTELIE ARGON

BUTELIE ARGON

Comandati Butelie Argon


Detalii la tel. 0754 017 605
contact@consumabile-sudura.eu  

Argonul este un element chimic aflat pe poziția a 18-a în tabelul periodic al elementelor. Se găsește sub formă gazoasa, reprezentând 0,94% din atmosfera terestră. Pe Pământ este cel mai des întâlnit și folosit gaz nobil.
Buteliile au dimensiunile exprimate în litri şi variază de la 1L la 50L, iar cantitatea de gaz (exprimată în Nmc sau Kg) este determinată de tipul gazului, de presiunea de umplere şi de capacitatea buteliei. Dimensiunea cea mai potrivită pentru aplicaţiile dvs. depinde de o serie de factori, cum ar fi frecvenţa consumului şi debitul de gaz. 

Gazele precum oxigenul, azotul, argonul, hidrogenul şi heliul pot fi uşor comprimate în butelii, la presiuni de până la 300 bar.
Fiecare butelie este prevăzută cu o valvă adaptată tipului de gaz şi cerinţelor legate de presiune. 
Gura de ieşire este reglementată de prevederile standardelor internaţionale, pentru a garanta faptul că se vor instala numai regulatoare compatibile cu aceste cerinte.


Deși este foarte abundent în atmosfera terestră (aproape 1%), argonul nu a fost descoperit până în anul 1894, când fizicianul John Strutt, al treilea Lord Rayleigh și chimistul Sir William Ramsay au raportat existența lui la întâlnirea anuală a Asociației Britanice pentru Avansare a Științei la Oxford. Cu toate acestea, nu au vrut să publice rezultatele descoperirii lor, motivul fiind faptul că ar fi putut intra în competiție cu o nouă descoperire la nivelul aerului atmosferic, organizată de Instituția Smithsoniană de la Washington D.C. Una din condițiile competiției era faptul că descoperirea nu trebuia să fie anunțată înainte de data finalizării la sfârșitul anului 1894. Rayleigh și Ramsay câștigă premiul de 10.000 $, în valoare actuală de 150.000$.
La data de 31 ianuarie 1895, în fața unei audiențe de mai mult de 800 de oameni aflați la Universitatea College din Londra, profesorul Ramsay citește o lucrare pe care el și Rayleigh o adresau Societății Regale privind descoperirea. În anul 1904 Rayleigh primește Premiul Nobel pentru Fizică, iar Ramsay pentru Chimie.
Cu toate acestea, nu ei au fost primii care să descopere argonul, deși au fost primii care l-au identificat. Izolarea argonului a avut loc în 1785, la Clapham, Londra, de către Henry Cavendish. Având propriul său laborator, el a inițiat diverse investigații ale chimiei atmosferice. Luând o mostră de aer, Cavendish trecea un curent electric prin aceasta și absorbea gazele formate, însă era intrigat de faptul că un procent de 1% din volumul acesteia nu se putea combina chimic. Nu realizase că descoperise un nou element gazos, iar identificarea acestuia nu se putea face prin tehnicile perioadei sale.
În 1882, H.F Newall și W.N. Hartley au descoperit în mod independent noi linii spectrale la nivelul aerului fotografiat la presiune joasă. Nici aceștia nu au reușit să identifice elementul care produse acele linii, însă descoperirea acestuia era doar rezultatul încercării de rezolvare a unei enigme legate de o trăsătură a nitrogenului: de ce densitatea acestuia depinde de modul în care a fost obținut.

Fisa tehnica argon 5L

Volum
5
L
Presiune de incercare hidraulica
300
Bar
Presiunea de incarcare
200
Bar
Continutil de ARGON al buteliei
1
Nmc
Masa buteliei
7,2
Kg
D – Diametrul exterior
140
mm
L – Inaltimea totala
480
mm
Racord de cuplare la consumator
W21,8X1/14”
Termen de verificare la scadenta (conf. PT C5-03 colectia ISCIR)
10 Ani
Termen de garantie
12 Luni
Procedeu executie  recipient
EXTRUDARE
Material
34CrMo4

Fisa tehnica Argon 10L 



Volum
10
L
Presiunea de incarcare
200
Bar
Presiune de incercare hidraulica
300
Bar
Continutul de ARGON al buteliei
2
Nmc
Masa buteliei
13,5
Kg
D – Diametrul exterior
140
mm
L – Inaltimea totala
810
mm
Racord de cuplare la consumator
W 24.32X1/14”
Termen de verificare la scadenta (conf. PT C5-03 colectia ISCIR)
10 Ani
Termen de garantie
12 Luni
MATERIAL
34CrMo4

Fisa tehnica Argon 20 L

Volum
20
L
Presiunea de incarcare
200
Bar
Presiune de incercare hidraulica
300
Bar
Continutul de ARGON al buteliei
4
Nmc
Masa buteliei
25
Kg
D – Diametrul exterior
204
mm
L – Inaltimea totala
850
mm
Racord de cuplare la consumator
W 21.8X1/14”
Termen de verificare la scadenta (conf. PT C5-03 colectia ISCIR)
10 Ani
Termen de garantie
12 Luni
MATERIAL
34CrMo4

Fisa tehnica Argon 40 l 

Volum
40
L
Presiune de incercare hidraulica
300
Bar
Presiune de incarcare
200
Bar
Continutul de ARGON al buteliei
8
Nmc
Masa buteliei
55
Kg
D – Diametrul exterior
219
mm
L – Inaltimea totala
1500
mm
I – Inaltime recipient
1350
mm
Racord de cuplare la consumator
W21,8 X 1/14
Termen de verificare la scadenta (conf. PT C5-03 colectia ISCIR)
10 Ani
Termen de garantie
12 Luni
Procedeu executie  recipient
EXTRUDARE
Material
34CrMo4

Fisa tehnica butelie Argon 50 l 

Volum

50
litri
Presiunea de incercare hidraulică
300
bar

Presiunea de incărcare

200
bar
Conţinutul de ARGON  al buteliei
10
Nmc
Masa
46,3
Kg
D - diametrul exterior
229
mm
L - inălţime totală
1540
mm
l - inălţime recipient
1490
mm
Racord de cuplare la consumator
W21,8x1/14”
Termen de verificare la scadenţă
(conf. PT C5-03 colectia ISCIR)
10 ani
Procedeu executie recipient
EXTRUDARE
Termen de garanţie
12 luni
Material
34CrMo4


Pentru detalii si comenzi folositi formularul de contact, sau 

Tel. 0754 017 605

contact@consumabile-sudura.eu 

Comandati Butelie Argon